“Mind over matter”

…o expresie care a fost folosită în multe contexte, de la filozofie și doctrine spirituale, la parapsihologie. A apărut prima dată în 1863, în “The Geological Evidence of the Antiquity of Man”, scrisă de Sir Charles Lyell (1797–1875), facându-se referință la evoluția dezvoltării minții umane și animale de-a lungul istoriei.

Astăzi, sub diverse forme, este promovată pe toate rețelele de socializare, în media, la ateliere de dezvoltare personală și pe post-it-uri lipite pe desktopul corporatiștilor (inclusiv pe al meu).

“Mind over matter” este însă mai mult decât un motto la modă, este o realitate pe care eu am descoperit-o

Continuă să citești “Mind over matter”

Nici nu știu cum să încep…

… aceste rânduri, introducerea parcă nu se vrea așternută pe hârtie, gandurile mele zburdă spre subiect, spre cuprins direct. Citind jurnalul negru al vieții mele din ultimii ani, am realizat cât de tulburată, cât de frământată eram,

Continuă să citești Nici nu știu cum să încep…

Lui

Respir cu greu la auzul vorbelor lui.

Mă doare prea tare, dar nu o să-i spun.

Continuă să citești Lui

Lucruri mici (II)

Pornind de la metoda Fogg, numită astfel după inițiatorul său, iată 25 de mici obiceiuri pe care le putem introduce în viața noastră, cu un minim efort și maximum de beneficii pentru starea noastră de bine și a celor din jur: (…)

Performanță

11. Când ți-e mai greu, încearcă să te gândești cum ar simți, ce ar gândi și cum ar proceda, dacă ar fi în locul tău, persoana ce ți-e model, pe care o admiri, care te inspiră în ceea ce faci! Imaginează-ți că, în ora aceea de nevoie, nu mai ești doar tu, ești și el!

Continuă să citești Lucruri mici (II)

Lucruri mici

Prinși în goana asta șoricească, rat race-ul despre care acum ceva ani, vreo cincisprezece cred, doar profii de engleză ne povesteau că ar descrie munca de la ei, ceilalți, din marile orașe cu zgârie-nori, uităm să ne gândim și la nevoile noastre, la plăcerile pe care le aveam cândva, la lucrurile mici care făceau diferența.

Avem un mare proiect de viață, a cărui anvergură uneori ne intimidează, iar ritmul alert în care ne trăim existența ne lasă prea puțin clipe de liniște în care să facem ceva doar de dragul de a face…

Continuă să citești Lucruri mici

Căutându-mă printre cuvinte

Mă declar vinovată! Vinovată că las totul să mă sensibilizeze. Ar trebui să fiu, vorba cântecului – bad, bold, wiser, tough, hard, stronger, calm – dar nimic nu mă poate face insensibilă.

Mereu emoționată de orice vorbă sau poveste, mereu empatică, am ajuns să mă bucur alături de celelalte și pentru ceilalți mai mult decât pentru mine însămi sau de împlinirile mele. M-am pierdut în gândurile celorlalți și acum îmi este greu să mă regăsesc. Umblu prin mine ca printr-o bibliotecă încercând să aflu ce mă definește, ce îmi place sau îmi displace, cine sunt eu, dar, mai ales, de ce plâng?

Continuă să citești Căutându-mă printre cuvinte

Un „obiect” pierdut

Iubindu-te pe tine,

Mi-am pierdut inima

În mâna și privirea ta.

Apoi, am gasit-o la

Biroul de obiecte pierdute.

Continuă să citești Un „obiect” pierdut

Eu cu mine

“Alături de tine am învățat ce e minciuna, ce gust are frica, am atins pielea aspră a trădării…”

Continuă să citești Eu cu mine

Unde mai sunt…?

În fiecare zi ne căutam pe noi înșine în vorbele altora, în ochii, în zâmbetele și grimasele lor… Și nu ne găsim!

Continuă să citești Unde mai sunt…?

Cum să îți ucizi visurile…

Să crezi că e suficient să-ți dorești ceva pentru ca acel ceva să se întâmple,

Să îi lași pe alții să ia decizii în locul tău,

Să crezi că a face ce îți place presupune să nu faci nimic din ceea ce nu îți place,

Să fii într-atât de sigur de ceea ce ai reușit să obții la un moment dat, încât să încetezi să te mai străduiești,

Să te obișnuiești să găsești mereu vinovații în cei din jur atunci când lucrurile nu îți ies cum ți-ar plăcea,

Nimic altceva în afară de visul tău să nu mai conteze…

Continuă să citești Cum să îți ucizi visurile…