Ai facut, mereu, tot ce a tinut de tine pentru a le da celor din jur cat mai multe dovezi ale bunei tale credinte. Ti-ai pus sufletul pe tava, asteptand doar
Cat de curajos sa fii ?!?
Frumoasa adormită în realitate
N-am avut niciodată o pasiune mai mare decât cititul!
Nu desenam precum colegele mele, nu croșetam și nu găteam ca mama, nu eram niciodată pe terenul de sport visând
Eu cu mine
“Alături de tine am învățat ce e minciuna, ce gust are frica, am atins pielea aspră a trădării…”
Ascultă-ți inima
„Nu se gândește cu inima!”, „Așa trebuie să faci, că așa face toată lumea!”, „Trebuie să fim și noi în randul lumii!”, „Ce e aia pasiune?!?! Nu ține de foame!”, „Ce se face atâta caz pentru niște nimicuri?”, „Nu e bine să se supere cineva pe tine!”, „Lasă de la tine și de data asta, că nu mori!”, „Ce știi tu?!?”, „De ce să te grăbești?”, „De ce nu te miști mai repede?”, „Ce-o să spună lumea?!?”….
Pe scurt:
„Și-așa-i rău, și-așa nu-i bine, niciodată e ca tine!”
De ce nu aș fi (și un pic) egoistă?
De ce ar trebui mereu să mă judec dacă mă gândesc mai întâi la mine și abia apoi la un altul? De ce ar trebui ca, în mod „politicos”, să îmi amân mereu dorințele pentru a da voie ușii să se închidă în fața mea? De ce să-mi fie frică să râd înainte ca un altul să râdă, de teama plânsului despre care de prea mult timp mi s-a spus că pândește de după colț?
De ce ar trebui să ne mulțumim doar cu bucuria altuia, și pe a noastră să o trăim mai rar, mai puțin, mai pe ascuns?!?
