„Ai putea să lași în urmă tot ceea ce material ai acumulat, luând cu tine doar ceea ce ești, în căutarea a ceea ce ai putea fi?”
Acum un pic mai mult de un an, aceasta era întrebarea care mã mãcina… Nu întâmplãtor, pentru cã în scurt timp urma sã îmi rãspund cu un hotãrât DA, iar la încã ceva timp dupã sã fac ceea ce nu credeam cã voi face vreodatã: sã plec din România pentru a locui, definitiv cel mai probabil, într-o altã tarã.
” Când i s-a cerut lui David, un copil euro-american, să identifice detaliul lipsă dintr-o imagine care înfățişa un chip fără gură, el a răspuns: ‘Gura!’. Dar Ari, copil asiatic emigrat în Israel, a spus că lipsea ‘corpul’. Întrucât în cultura sa arta nu înfățişează un cap drept imagine completă, s-a gândit că absența corpului era mai importantă decât omiterea ‘unui simplu detaliu precum gura’. ” (Anastasi, 1998, apud Papalia, 2010)
Ne place sau nu, ajungem să fim într-atât de influențați de mediul în care trăim, de condiționările sale ce impun „flexibilizările” noastre adaptative, încât să ne fie greu să mai vedem, deseori, „pădurea”, din cauza fixării asupra unor „copaci” mult prea familiari…
Totul ține, până la urmă, de perspectivă… Ideal ar fi să nu pierdem din vedere tocmai necesitatea privitului în jur, cu un curs al privirii de 360 de grade. Aşa doar ne dăm şansa de a ne intersecta perspectivele şi de a ne lărgi orizontul (în sensul cel mai larg al cuvântului 🙂 )
Sursa foto: Pinterest
Ieri, în cabinet, am primit o întrebare care m-a făcut să simt o nevoie urgentă de a trage aer în piept:
Dar care-i fericirea ta?
Ce mă fericește pe mine? Răspunsul e simplu, rapid: familia mea. Dar nu e complet. Așa, ne-nuanțat, parcă nu cuprinde tot ce aș avea de spus. Așa că am pornit și eu la a realiza sarcina terapeutică pentru care cred că fiecare dintre noi, la un moment dat, ar fi util să își rezerve măcar zece minute.
Sunt fericită pentru că:
Și mai sunt fericită pentru că lista asta o pot continua! Sunt fericită pentru fiecare moment al vieții mele, fie el vesel sau trist. Sunt fericită pentru că simt și gândesc, pentru că trăiesc! Și trăiesc alături de oameni care mă iubesc și mă respectă!
Încercați să vă scrieți propria listă a fericirii! A fericirii pe care o aveți, dar și a fericirii pe care vreți să o obțineți. Luați ca reper ceea ce e important pentru voi, valorile voastre, nevoile…
Psihologia ne oferă tot felul de concluzii interesante, direct aplicabile în viața de zi cu zi – tocmai pentru că prin analizarea acesteia au fost extrase…
Ce spuneți de 25 dintre concluziile studiilor efectuate (inclusiv de cercetători britanici 😉 ), enunțuri pe care Daily Vibes le-a sumarizat și popularizat recent:
Pornind de la o parte din aceste enunțuri, putem ajunge și la niste concluzii amuzante:
Între cele 150 de persoane cu care te vezi cel mai frecvent (raportat la marea masa a populației), e probabil să se afle și cea/cel cu care poți avea o relație apropiată.
Pentru a o/îl identifica, accesează-ți mintea inconștientă și ascultă-ți instinctele! Poți face asta chiar și în timpul/în locul orelor de sport, pentru că o relație consistentă și autentică este o cale sigură pentru menținerea stării de sănătate (inclusiv fizică).
Odată găsit(ă), nu ezita să o/îl îmbrățișezi cât mai des, măcar pentru 20 de secunde de fiecare dată, ca să vă consolidați încrederea reciprocă. Dacă devine agresiv(ă), fii sigur(ă) că stima ei/lui de sine e suficient de scăzută ca să te poți îndepărta! 😉
La începutul unei relații, dacă vrei să vezi care sunt realele opinii și intenții ale celuilalt, întâi obosește-l și apoi întreabă-l! Fiind obosit, ar putea fi și mai creativ și să îți propună idei care nici prin cap nu-ți trecuseră înainte! La fel, poți să te documentezi un pic legat de exprimarea emoțiilor de bază: bucuria se exprimă și se citește pe fețele oamenilor la fel, peste tot! La fel și surpriza, tristețea, furia, teama sau dezgustul…
Și, da, dacă vei fi respins(ă), va durea! Stai liniștit(ă), oricum 80% din conversațiile noastre cuprind văicăreli, deci amicii tăi sunt antrenați în ascultarea acestora; ca și tine, dealtfel, în ceea ce îi privește…
Pe de altă parte, o reacție bună poate fi extraordinară! Oricât de mică ar fi! Iluzia progresului motivează!
În continuare, nu pierde din vedere să fiți amândoi ocupați! Tot timpul! Dezirabil unul cu celălalt…
Iar atunci, în alea 30 de procente din timp în care mintea ți-o ia razna și îți amintești cât de minunat(ă) era cea/cel de care te-ai despărțit anterior, spune-ți că până și cele mai vii amintiri ale noastre sunt, probabil, eronate și concentrează-te pe aici și acum, pe relația ACTUALĂ. Nu suntem prea buni la multi-tasking, mai ales relațional… Până la urmă tot se află…
Te gândești la fosta și nu știi ce să faci cu actuala? Gândește situația în altă limbă, ai o șansă în plus să faci o alegere ceva mai rațională… Și, ca un pont: mănâncă ciocolată și gândește-te, la fiecare, pe rând; compară senzația data de ciocolată cu senzația pe care o ai când te gândești la fiecare dintre cele două persoane. Ceva comun? Nu? Da? Alege ciocolata! 🙂
Aaaa, da: și, orice ai face, nu îți rătăci telefonul!!! Toate cele de mai sus se vor anula din pricina acestui pericol major: pierderea telefonului! Cum îți vei mai satisface, în timp ce ești departe de casă, dependența de net? Cum vei mai citi aceste rânduri?
O seară faină!
Sursa foto: Pixabay
În alergarea după satisfacerea nevoilor noastre sociale, ajungem deseori, să uităm că viața are și laturile sale relaxante, că nu totul se reduce la bani, statut, că nu toate acțiunile noastre trebuie să aibă un scop practic bine determinat.
În continuu parcă dorim mai mult, mai repede, mai sus… Ne lăsăm prinși în rat-race-ul aspirațiilor citadine, ajungem să ”ne distrăm ” doar cu ocazia paharului de ceva de la finalul unei zile încărcate. Am uitat că programul de lucru are o limită, pierdem din vedere nevoile celor dragi nouă, dar și pe ale noastre înșine, devenim absenți în relația cu cei care ne iubesc cel mai mult.
”Mai mult, mai bine, mai repede, mai…”
Parcă l-am luat la palme pe copilul de odinioară,
Cum eşti atunci când nu e nimeni în jurul tău să te observe? Ce-ți spui atunci când nu e nimeni în preajmă să-ți surprindă, în ochi, trăirile?
Ce crezi, de fapt, despre tine şi îndrăzneşti să îți spui doar uneori, în singurătate?
În viata, fiecare moment, fiecare perioada vine cu plusurile si minusurile sale. Imi parea cinica si vizand numai posibilele fapte rele vorba: „In viata, totul se plateste”.
Da, in viata totul are un cost, inclusiv faptele, momentele, trairile bune…
Nu ma numar printre cei care le au pe toate. Nici nu cred ca exista asa ceva! Sau, cel putin, eu nu am intalnit inca si nici nu am cunoscut indirect pe cineva care „sa le aiba pe toate”.
You gain some, you lose some…
Cred ca cel mai important nu e sa contabilizezi ce pierzi atunci cand „castigi” ceva, ci sa fii tu cel care alege, in cunostinta de cauza, ce sa castige si cat sa piarda…
Si mai cred ca e o chestiune de maturitate sa iti asumi responsabilitatea in ceea ce priveste propriile alegeri!
Iar timpul iti va arata cat de realist ai fost in alegerea prioritatilor tale…
Ai vrea să nu trebuiască nicicând să rămâi singur cu gândurile tale. Parcă te vezi, din nou, forțat să te strecori în cel mai întunecat colț al camerei tale, ghemuit, cu mâinile – scut de apărare deasupra capului, în lupta cu demonii care-ți bântuie mintea…
Nici nu mai știi când a început… Nu mai știi de ce… Știi doar că, de o eternitate, gândurile tale sunt primii tăi dușmani – și cei mai aprigi! În tăcerea asurzitoare a singurătății te simți aruncat în mijlocul haitei de lupi care-ți freamătă în minte. Acele fiare nemiloase care, seară de seară, te înșfacă și te devorează, pentru ca în noaptea următoare să o ia de la capăt… O continuă tortură demnă de un Atlas nesăbuit… care însă nu mai știe care i-a fost, cândva, vina…
Iar ziua… oh, ziua ești prizonierul privirilor nemiloase ale celorlalți, ostatic al criticii subînțelese a vorbelor lor, te simți când tolerat și compătimit pentru o boală misterioasă de care toată lumea se ferește, când judecat și țintuit de gesturile acuzatoare ascunse în oricare strângere de mână…
Gândurile… analizăm, comparăm, sintetizăm faptele de zi cu zi, facem judecăți de valoare, construim raționamente. Dar ce ne facem cînd acele raționamente nu (mai) sunt logice? Ce ne facem când, fără să vrem, devenim cel mai mare dușman al nostru, prin propriile gânduri?
Am trecut și de treizeci de ani…Am trecut de câțiva ani, e drept… 😉 Acum vreo zece, când mă uitam la femeile trecute de treizeci de ani, îmi părea că va mai dura o veșnicie până voi ajunge și eu acolo. Îmi dau seama acum că, deși mi se părea că sunt atât de evidente în comportamentele lor, previzibile în alegeri și atât de plicticoase în preocupări, nu știam nimic!!!
A învăța să-ți recunoști propriile emoții, să ai deprinderea identificării cauzelor apariției lor la un moment dat reprezintă elemente fără de care autocontrolul eficient (cu posibilitatea de anticipare a posibilelor dificultăți în gestionarea impulsurilor pe care particularitățile unei situații le poate determina), abordarea constructivă, echilibrată, a diverselor aspecte ale vieții, cu suișurile și coborâșurile ei, nu sunt posibile.
“Cât despre mine, sunt un optimist."
Marcu Adriana
proză scurtă și căței
about life and much more
Know your limitations then defy them...
"Pentru un român care știe citi cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Caragiale
diplomația sentimentelor 