Un zambet de o zecime de secunda

 

Intotdeauna am gandit despre mine ca sunt exagerat de optimista, de pozitiva in modul in care privesc viata in general, pentru ca deseori am realizat ca ajung sa trec granita naivitatii in asteptarile mele privind diverse intamplari, lucruri, persoane

Continuă să citești Un zambet de o zecime de secunda

Anunțuri

Dacă aș fi un autor

Personaje de Basm

N-am scris niciodată pe blog subiecte care pot da naștere unor polemici mai puțin constructive, așa că nici de data aceasta nu intenționez să isc discuții în contradictoriu. Însă am eu ceva nemulțumiri pe care mi le exprim din respect față de autori și cu dedicație pentru colegii iubitori de cărți din blogosferă.

Citeam săptămâna trecută o serie de interviuri ale unor autori români postate pe un blog al cărui nume nu am de gând să-l divulg pentru că, vorba aia, nu îți place? nu citești și nu dai follow!Și cum citeam eu așa constat cu stupoare că întrebările erau aceleași pentru toți, noroc că autorii erau diferiți și nu mă plictiseam descoperindu-i. Pur și simplu stăteam și îi admiram pe dragii noștri autori cum răspundeau pentru a n-șpea mia oară cu aceeași răbdare întrebăriicine ești?

Fără să îmi doresc a reproșa cuiva ceva, stau și eu și…

Vezi articol original 637 de cuvinte mai mult

Rânduri pentru inima ta, mami

mother-589730_1920

Dragă mami,

Toate temerile firești pe care le experimentezi odată cu fiecare copil au un singur tratament: o vorbă blândă rostită la sfârșitul fiecărei zile și o îmbrățișare

Știu cât de greu este! Știu că ceea ce am scris mai devreme e o răsplată infinit mai mică decât cea meritată! Dar nu-i așa că am dreptate? Le uiți pe toate în acele momente calde și te simți în stare să o iei de la capăt și a doua zi.

Și mai știu, ceea ce tu uiți cam des: că dai tot ce poți! Dacă acum citești acest articol e tocmai pentru că încerci să găsești resurse pentru a fi mereu aptă să oferi maximum.

Continuă să citești Rânduri pentru inima ta, mami

Un sentiment al urgentei…

Revenim in Romania; pentru concediu…

Primul semn de intrebare: de ce e asa coada la poarta de plecare pentru zborul spre casa? De ce intarziere? – al doilea… Principala intrebare: de ce atata stres?!?

In rand nu suntem doar romani, mai sunt si straini – in majoritate, par dornici sa viziteze locuri precum Transilvania cea legendara, Delta… Se agata parca asa, cu disperare, de carticelele lor de prezentare, rugandu-se ca primul pas al calatoriei sa fie doar o prima impresie mai putin fericita…

Ma intreb ce se intampla… ceea ce mereu se intampla… Am impresia ca mereu la revenirea in tara apare stresul asta, de parca ai pierde avionul. Degeaba imi spun ca am lasat bagajul de cala, ca nu pleaca avionul fara noi! Imprejur persista o  presiune, o apasare, un sentiment al urgentei… STRES! Iar cei care se chinuiesc sa treaca peste rand, cu o inexplicabila impertinenta, ma uimesc (diplomatically speaking 🙂 )

Continui sa ma intreb de ce. Chiar si dupa ce am ajuns la Otopeni. Pentru ca starea e aceeasi… Asteptam bagajele… Atmosfera generala e de: „Nu mi-au adus bagajele! Sunt pierdute! Sau poate distruse… Desfacute…” Cert e ca senzatia de urgenta si apasare persista…

Iesim in parcarea aeroportului: HAOS, nervozitate, neatentie, frica… Un amalgam de emotii negative la pachet… Imi spun sa nu exagerez, doar am trait aici 33 de ani foarte bine si nu mi-a trecut prin cap sa plec nici macar o clipa pana in CLIPA AIA… Sa nu fiu ipocrita … si alte epitete pe care spiritul meu exagerat auto-critic stie mult prea bine sa mi le adreseze.

Continui drumul, pe DN1 (apropos: ciudat sa fii intrebat de copilul tau ce e ala DN1 :)) ): trafic haotic, tras de volan fara a semnaliza, usi deschise aproape in mers, pietoni suspect-suicidari…

Ajungem, intr-un final, in linistea de ACASA… Intrebarea persista: DE CE atata STRES?

Primul raspuns posibil:

Cred ca in Ro suntem asa obisnuiti sa nu fim respectati, sa nu primim ceea ce platim, sa fim inselati si diziluzionati, incat suntem permanent intr-o stare de stres, de presiune, de urgenta… „Ia-ti singur tot ce poti apuca, pentru ca altfel nu mai primesti nimic! Esti de mana a doua, nu meriti respect! Misca-te repede, ca esti jmecher, nu ca astia…” s.a.m.d.. 

Oare stresul asta auto-indus vine dintr-un complex permanent de inferioritate, alimentat de o pervaziva incalcare a drepturilor elementare ale unei persoane?

Sau sunt doar eu cu gandurile, respectiv complexele mele?!?

Un gând

smartphone-1790833_1920

 

Citeam recent, si imi pare rau ca nu imi amintesc exact sursa, cum ca māsura dezvoltārii unei societāti e evidentiata de modul in care sunt tratati detinutii – ceea ce am auzit de atatea ori in media ultimei perioade :)) – , dar si de felul in care sunt ingrijite persoanele cu dizabilitati. As modifica un pic ultima parte a enuntului astuia, spunand ca modul in care sunt ingrijiti atat cei cu diverse dizabilitati, dar si atentia acordata copiilor si batranilor reprezinta un indicator inca si mai bun…

Poate ma insel, si nu e neaparat un fenomen generalizat, dar impresia pe care o am este ca tindem sa lasam copiii si batranii sa creasca, respectiv sa supravietuiasca asa cum pot, pe langa noi, adultii „in putere”, cei mereu ocupati… Iar pe cei cu handicap… de cele mai multe ori am vrea nici sa nu-i vedem, sa nu le stim problemele, sa nu…

Se poate si altfel! Mult altfel! Exista tari in care nivelul educatiei populatiei generale, dar si solidaritatea sociala in baza careia, intr-adevar, se aplica principiul „it takes a village to raise a child” duc, in timp, la diminuarea criminalitatii pana la a fi necesara inchiderea inchisorilor. Exista societati in care poti avea impresia ca cei care au nevoie de asistenta (fie ei copii, batrani sau oameni cu care soarta nu a fost la fel de darnica si, spre exemplu, au diverse dizabilitati) constituie centrul atentiei tuturor… E doar o impresie, pentru ca echilibrul exista, nu e o discriminare pozitiva, ci sunt asigurate cu adevarat sanse egale pentru toti, conform nevoilor lor de dezvoltare si trai demn.

Asa ca te provoc sa te gandesti la tine, la ceea ce faci zilnic, si sa iti raspunzi la cateva intrebari destul de simple:

Cum te comporti cu copiii si batranii tai?

Cate ore pe zi copilul tau se bucura de atentia ta intreaga?

Cata rabdare acorzi batranului care nu reuseste sa se descurce in activitati banale ale zilelor astora (cum ar fi sa foloseasca internetul pentru diverse treburi administrative)?

Cum privesti – daca privesti – strainul sau, poate, chiar pe apropiatul tau cu un handicap evident? Ai cautat vreodata sa ii fii de ajutor, fie si macar cu o vorba calda?

Cum ar fi sa iti poti raspunde ca al tau copil te are aproape – si cu mintea, nu doar fizic – si ca esti al lui, macar o ora pe zi, 100%?! Cum ar fi daca ai simti ca intorci batranului tau cel putin la fel de multa dragoste cat a stiut el sa iti ofere tie? Sau ca tu stii mai bine decat a stiut el candva si ca ii arati respect, ca il ajuti sa isi traiasca batranetea cel putin cu demnitate, daca nu si cu serenitate? Cat de frumos ar fi sa iti poti spune ca privirea ta indreptata spre cineva care are un handicap vizibil e plina de bunavointa, nu de frica sau dezgust?

E doar un gand…

 

 

 

 

Un nou început

 

„Ai putea să lași în urmă tot ceea ce material ai acumulat, luând cu tine doar ceea ce ești, în căutarea a ceea ce ai putea fi?”

Acum un pic mai mult de un an, aceasta era întrebarea care mã mãcina… Nu întâmplãtor, pentru cã în scurt timp urma sã îmi rãspund cu un hotãrât DA, iar la încã ceva timp dupã sã fac ceea ce nu credeam cã voi face vreodatã: sã plec din România pentru a locui, definitiv cel mai probabil, într-o altã tarã. 

Continuă să citești Un nou început

10(0) căi spre fericire!!!

Personaje de Basm

Motto: „Fericirea nu e ceva gata făcut, ea vine din faptele tale”! (Dalai Lama)

Ce cadou mai frumos pot face eu femeilor și mamelor de ziua lor dacă nu cheile care deschid poarta spre fericire? Doresc, totuși, înainte de a vi le împărți, să mulțumesc celor două mame ale mele (una dintre ele știe mai bine ce pacoste am fost la casa omului! ;)), prietenei de laDiplomația sentimentelor .com  și altor două prietene de familie (se știu ele! :*) pentru TOT!!! Vă iubesc enorm, așa că vă dedic din suflet acest articol!

stiinta fericirii

După cum scrie în poza de mai sus și fericirea este o știință. În „100 de căi spre fericire. Un ghid pentru oameni ocupați”, psihologul clinician Timothy J. Sharp (supranumit „Dr. Happy”) face inventarul și ne învață cum să fim fericiți.

Adulții au o capacitate uimitoare de a complica lucrurile și de multe ori ne…

Vezi articol original 359 de cuvinte mai mult

Stima de sine


Stima de sine înseamnā sā dovedesc ca sunt capabil de urmātoarele:

  • Sā spun ce gândesc;
  • Sā fac ce vreau;
  • Sā insist când mā lovesc de vreo dificultate;
  • Sā nu îmi fie rusine sā renunt;
  • Sā nu mā las pācālit(ā) de publicitate sau de modā, care vor deseori sā mā facā sā cred cā nu sunt o persoanā „cum trebuie” dacā nu port cutare marcā de haine sau nu gândesc în cutare mod;
  • Sā râd din toatā inima dacā sunt luat peste picior fārā rāutate;
  • Sā stiu ca pot supravietui esecurilor mele;
  • Sā îndrāznesc sā spun”nu” sau „stop”;
  • Sā îndrāznesc sā spun „nu stiu”;
  • Sā îmi urmez calea, chiar dacā sunt singur(ā);
  • Sā îmi acord dreptul de a fi fericit(ā);
  • Sā suport sa nu mai fiu iubit(ā), chiar daca asta mā face nefericit(ā) pe moment;
  • Sā mā simt împācat(ā) cu mine însumi/însāmi;
  • Sā spun „mi-e teamā” sau „sunt nefericit(ā)” fārā sā mā simt înjosit(ā);
  • Sā îi iubesc pe ceilalti fārā sā îi supraveghez sau sā îi sufoc;
  • Sā fac tot ce pot ca sā reusesc ceea ce vreau sā reusesc, dar fārā sā mā fortez;
  • Sā îmi dau dreptul de a deceptiona sau de a rata;
  • Sā cer ajutor fārā sā mā simt inferior/inferioarā;
  • Sā nu mā desconsider si mici sā îmi fac rāu atunci când nu sunt multumit(ā) de mine;
  • Sā nu mā simt invidios/invidioasā de succesul sau de fericirea celorlalti;
  • Sā pot sā supravietuiesc nefericirilor mele;
  • Sā îmi dau dreptul de a-mi schimba pārerea dupā ce chibzuiesc;
  • Sā dau dovadā de unor fatā de mine însumi/însāmi;
  • Sā spun ce am de spus, chiar dacā am trac;
  • Sā trag învātāminte din greselile mele;
  • Sā mā arāt în coatum de baie chiar daca corpul meu nu e perfect;
  • Sā mā simt în regulā cu rānile din trecutul meu;
  • Sā nu îmi fie teamā de viitor;
  • Sā gāsesc cā sunt un tip/o tipā bine, cu calitātile si defectele sale;
  • Sā simt cā progresez si cā trag învātāminte din viatā;
  • Sā mā accept asa cum sunt astāzi, fārā sā renunt totusi sā mā schimb mâine;
  • Si, în sfârsit, sā ajung sā mā gândesc si la altceva decât la mine…

„Imperfecti, liberi si fericiti. Practici ale stimei de sine” – Cristophe André

​Decalogul BUCURIEI

Bucură-te că ai o familie!

Bucură-te că ești în putere!

Bucură-te că poți simți iubirea!

Bucură-te că ești iubit!

Bucură-te că ești liber!

Bucură-te că poți ajuta!

Bucură-te că știi să faci pe cineva fericit!

Bucură-te că ai șansa să lași ceva în urma ta! 

Bucură-te pentru fiecare nouă zi!

Bucură-te că poți fi TU!

Elenis