Respir cu greu la auzul vorbelor lui.
Mă doare prea tare, dar nu o să-i spun.
Respir cu greu la auzul vorbelor lui.
Mă doare prea tare, dar nu o să-i spun.
Iubindu-te pe tine,
Mi-am pierdut inima
În mâna și privirea ta.
Apoi, am gasit-o la
Biroul de obiecte pierdute.
Am încercat să trăiesc o altă viață
Departe de tine și de lumea toată;
Dar tot ce am reusit să fac, nu bine,
A fost să mă îndragostesc mai rău de tine!
Melania
Am rătăcit așteptându-te, am sperat că mai poți simți zbuciumul din sufletul meu, că mai poți auzi glasul care te strigă în șoaptă, ochii înlăcrimați de dor! Te-am dorit să îmi alini, cu mângâierile tale, setea de tine…
Însă tu ești mult prea departe!
Te simt cum râzi, cum vibrezi, cum trăiești! Fără mine…
Mă întreb dacă am rămas măcar o amintire, dacă uneori îți mai dorești să-mi simți mirosul, dacă mai există măcar un gând, rătăcit în tine, la ce am fost noi doi…
Cum ar fi să nu mai spunem nimic, pentru patru minute, și să încercăm doar să ne privim? Să ne uităm unul în ochii celuilalt și să încercăm doar să simțim…
Să ne imaginăm că suntem doi oameni care abia acum se cunosc, care nu s-au mai văzut niciodată. Ce ai căuta în ochii mei? Ai căuta să afli dacă îmi place cum arăți, te-ai întreba dacă am văzut rimelul curgându-ți pe la colțurile ochilor? M-aș întreba ce caut aici, în fața ta, aș încerca o stare de disconfort, cum, deși cu toate hainele pe mine, parcă te-aș simți atingându-mi, cu ochii, pielea…
Continuă să citești Patru minute de liniște, patru minute de „noi”
Când lucrurile nu merg prea bine, sau mi se pare mie că nu merg atât de grozav pe cât mi-aș dori și cred că aș merita, tind să mă consolez cu gândul că nu sunt singură, că am lângă mine un bărbat puternic, capabil să mă scoată din orice belea…
Cu aroganța-mi specifică, adaug: „Și este atât de puternic pentru că și eu l-am sprijinit în a deveni așa!”
Lucrurile merită a fi nuanțate…
A fost nevoie de ani să realizez și cum am reușit, amândoi, să ne facem unul pe altul mai puternici…
Adeseori , cuprinzându-mi faţa in palme, mă săruţi şi mă întrebi de ce tu, de ce m-am oprit la tine şi cum se face că tocmai tu, bărbatul cu atât de multe defecte şi atât de puţin de oferit, mă poate face să vibrez, să trăiesc cu emoţie şi cu bucurie fiecare clipă petrecută alături de el ?
Zâmbesc si imi spun cât de naiv, dar cât de dulce eşti , atunci când masca dură şi rigidă cade şi, alături de mine, ramâi tu, cel adevărat…
Sunt geloasă pe cămășile tale, care îți mângâie pielea când eu nu sunt cu tine. Sunt geloasă pe laptop-ul pe care îl ții în brațe. Sunt geloasă și pe telefonul care îți vibrează lângă inimă!
Sunt geloasă pe pisica ce se bucură de răsfăț din partea ta! Am învățat multe de la ea…
Sunt geloasă pe oricine iți fură un zâmbet, sunt geloasă pe tonele de e-mail-uri care îți ocupă timpul, sunt geloasă pe toți cei care așteaptă și primesc răspunsuri din partea ta!
De copilă, pusă în fața lumii celei mari, mi-am dorit să fiu o femeie puternică, independentă. Dezamăgirile, care nici pe mine nu m-au ocolit, m-au făcut să îmi doresc să pot muta munţii din loc, singură.
Mi-am impus să nu mai simt, ca să nu mai sufăr…
Și, cumva, chiar am reușit! Am reuşit să „intru” în costumul unui robot: programat, calculat, rece şi gol… Un trup cu viaţă, dar care a uitat să trăiască.
Şi abia când din oglindă nu mă mai căuta niciun zâmbet, abia atunci am realizat că mi-a lipsit răspunsul la prima întrebare pe care mi-aș fi dorit să o înțeleg cândva:
Cum este, de fapt, o femeie PUTERNICĂ?
Când nu vorbim ar trebui să gândim… așa se spune, cel puțin. Ar fi preferabil, pentru că nu se întâmpla nicio tragedie nici dacă nu ne gândim neaparat la ceva, ci doar ne lăsăm pradă senzațiilor… Iar apoi să ne reîntâlnim cu gândurile noastre mai liniștiți, încântați, poate, de intensitatea trăirilor avute, re-aduși cu picioarele pe pământ tocmai de realitatea emoțiilor pe care începem să le conștientizăm.
“Cât despre mine, sunt un optimist."
Marcu Adriana
proză scurtă și căței
about life and much more
Know your limitations then defy them...
Am avut revelaţia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu niciun adevăr. Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esenţă, sediul lui nu e nici în ştiinţă, nici în filozofie, nici în artă.– Petre Țuțea