De copilă, pusă în fața lumii celei mari, mi-am dorit să fiu o femeie puternică, independentă. Dezamăgirile, care nici pe mine nu m-au ocolit, m-au făcut să îmi doresc să pot muta munţii din loc, singură.

Mi-am impus să nu mai simt, ca să nu mai sufăr…

Și, cumva, chiar am reușit! Am reuşit să „intru” în costumul unui robot: programat, calculat, rece şi gol… Un trup cu viaţă, dar care a uitat să trăiască.

Şi abia când din oglindă nu mă mai căuta niciun zâmbet, abia atunci am realizat că mi-a lipsit răspunsul la prima întrebare pe care mi-aș fi dorit să o înțeleg cândva:

Cum este, de fapt, o femeie PUTERNICĂ?

Scotocind, apoi, între toate micile și marile întâmplări ale ultimilor ani, mi-am răspuns:

– este femeia care schimbă fără să ezite becul cel înșelător, „aruncătorul” de cearcăne din baie;

– femeia care nu se lasă impresionată nici de ofensivitatea cuierului din hol, ale cărui șuruburi de prindere tocmai au cedat sub greutatea prea multor haine, agățate ca umbrele unor oameni obosiți (haine cumpărate, la un moment dat, tocmai pentru a-şi „demonstra” puterea);

– femeia care găseşte o soluţie chiar și când maşina i-a facut, în sâc, o pană tocmai în „ziua cu tocuri cui”;

– este femeia care nu se plânge că îşi cară geamantanul plin cu haine (din care nu va îmbrăca decât foarte puţine), sau plasele încărcate cu mâncare „sănătoasă”, de la hypermarket;

Parcă, uneori, aceste pietre de moară pe care și le-a prins singură de mâini ar fi parte din penitența asumată în schimbul dorinței „indecente” de a fi pe placul ei însăși.

Este femeia CAPABILĂ de toate aceste lucruri (şi multe altele, dealtfel), dar nu pentru că este OBLIGATĂ, ci pentru că asta este ALEGEREA ei, reprezintă OPŢIUNEA şi PRIVILEGIUL pe care și le oferă;

Este femeia care recunoaşte că, mai presus de FRICA de SUFERINŢĂ, de frica de a-şi pierde „PUTEREA”, stă NEVOIA de DRAGOSTE.

Este femeia capabilă să recunoască și față de ea însăși că îşi DOREŞTE alături un bărbat care, seara, să o întrebe cum i-a fost ziua, care să o ţină în braţe, să o mângâie… şi doar din gesturi ea să știe că totul va fi bine, un alt suflet alături de care „Bună dimineața!” să nu mai fie doar un salut formal, un alt om puternic, care să o iubească pentru independența ei, dar și să știe cât de bine poate face un mesaj, primit în timpul ședinței, trimis doar pe motiv de DOR.

Și, mai ales, este femeia care ŞTIE că aceste NEVOI nu o fac dependentă sau mai puţin puternică, ci o fac FEMEIE !