Am rătăcit așteptându-te, am sperat că mai poți simți zbuciumul din sufletul meu, că mai poți auzi glasul care te strigă în șoaptă, ochii înlăcrimați de dor! Te-am dorit să îmi alini, cu mângâierile tale, setea de tine…

Însă tu ești mult prea departe!

Te simt cum râzi, cum vibrezi, cum trăiești! Fără mine…

Mă întreb dacă am rămas măcar o amintire, dacă uneori îți mai dorești să-mi simți mirosul, dacă mai există măcar un gând, rătăcit în tine, la ce am fost noi doi…

Cu fiecare moment, cu fiecare clipă petrecută în singurătatea inimii mele, am învățat să mai mor câte un pic… Aștept, sper că într-o zi te vei opri și vei citi în ochii mei durerea, că vei dori să nu mă fi abandonat în solitudinea așternuturilor noastre reci!

Îmi doresc să vrei să revezi acea strălucire pe care doar tu ai știut să mi-o oferi!

Știu însă că ceea ce acum mă mai doare încă mă face și mai puternică, mai înfometată de iubire! Știu că pașii ni s-au îndepărtat, că ai ales o altă cale!

Știu și că vei reveni și că atunci, în clipa aleasă de tine, cea pe care ai cunoscut-o și ai reinventat-o va fi deja rătăcită pe cărarea vieții!

Am cules speranțe, iubiri alături de tine, doar că acum sunt istovită de încercări și privesc, așteptându-te, cum timpul se răzbună nemilos pe sufletul meu.

Învăț să merg agale pe o cărare neștiută, văd aievea culori care mă fac să zâmbesc, chipuri care îmi rostesc numele și îmi spun: Bun venit!

În viață orice sfârșit e un frumos început!

Te invit, SOARE, să îmi luminezi viața!

Iar tu, LUNĂ, vino să-mi alini nopțile!

Luna