De ce nu aș fi (și un pic) egoistă?

De ce ar trebui mereu să mă judec dacă mă gândesc mai întâi la mine și abia apoi la un altul? De ce ar trebui ca, în mod „politicos”, să îmi amân mereu dorințele pentru a da voie ușii să se închidă în fața mea? De ce să-mi fie frică să râd înainte ca un altul să râdă, de teama plânsului despre care de prea mult timp mi s-a spus că pândește de după colț?

De ce ar trebui să ne mulțumim doar cu bucuria altuia, și pe a noastră să o trăim mai rar, mai puțin, mai pe ascuns?!?

Off, cât de mult mi-a luat să-mi pun întrebările astea cu voce tare! Mereu am avut răspunsurile, dar mi-a fost teamă să le pun întrebările potrivite…

Nu, nu trebuie să te amâni mereu, să te lași deoparte, să renunți la minutul tău pentru secunda altuia!

Poți să-ți iei lumea în piept, cu inima în dinți și căldură în suflet, și să îți asumi doza de egoism! Un mic vaccin care să oprească o epidemie de tristețe, de frustrare, de regret. Să îți întâlnești egoismul cu al altora, să meargă împreună la joacă, în parc, în timp ce tu îți poți savura, în liniște, cafeaua…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s