Cine eşti?

image

Cum eşti atunci când nu e nimeni în jurul tău să te observe? Ce-ți spui atunci când nu e nimeni în preajmă să-ți surprindă, în ochi, trăirile?
Ce crezi, de fapt, despre tine şi îndrăzneşti să îți spui doar uneori, în singurătate?

Continuă să citești Cine eşti?

Momente

image

În viata, fiecare moment, fiecare perioada vine cu plusurile si minusurile sale. Imi parea cinica si vizand numai posibilele fapte rele vorba: „In viata, totul se plateste”.

Da, in viata totul are un cost, inclusiv faptele, momentele, trairile bune…

Nu ma numar printre cei care le au pe toate. Nici nu cred ca exista asa ceva! Sau, cel putin, eu nu am intalnit inca si nici nu am cunoscut indirect pe cineva care „sa le aiba pe toate”.

You gain some, you lose some…

Cred ca cel mai important nu e sa contabilizezi ce pierzi atunci cand „castigi” ceva, ci sa fii tu cel care alege, in cunostinta de cauza, ce sa castige si cat sa piarda…
Si mai cred ca e o chestiune de maturitate sa iti asumi responsabilitatea in ceea ce priveste propriile alegeri!

Iar timpul iti va arata cat de realist ai fost in alegerea prioritatilor tale…

Despre ajutor

Atunci când cauți o vorbă bună, când încerci să găsești repere exterioare, utile în căutările tale de sine, când te străduiești să găsești o cale să mai îndulcești amarul pe care paharul numit viață ni-l oferă, a primi sprijinul unui prieten e un dar neprețuit…

Totuși, poate nu ai un prieten cu care să te simți într-atât de în largul tău încât să-i confesezi ceea ce te doare atât de tare, sau poate chiar nu vrei să îi încarci pe cei apropiați cu problemele tale, chiar și dacă e vorba despre familie. Sau mai ales… Atunci cauți ajutorul unei cunoștințe, sau al colegei, vecinei celei înțelepte, despre care știi că a trecut prin lucruri asemănătoare celor cu care te confrunți tu acum.

Sau, poate, alegi să mergi să ceri sprijinul unui preot, al unui psiholog…

Cum să alegi? Pe cine să alegi?

Există un răspuns – și e la îndemână: alege-l pe cel care e coerent!!! Ceea ce spune cel căruia îi soliciți sprijinul în momentele cele mai grele pentru tine trebuie să corespundă ce ceea ce el gândește, trăiește sau face. Caută o persoană autentică, transparentă, împăcată cu sine! Un om care nu se ascunde… Ai nevoie de o persoană care, deși nu spune tot ce gândește, gândește tot ce spune!

Caută acel om responsabil pentru faptele sale! În momentul în care sesizezi că, tot timpul, ceilalți sunt cauza comportamentelor și chiar a sentimentelor sale, mai bine mai cauți un pic…

Sursa foto: Pixabay

Iubita mea Zână Ruginie…

„E toamnă. Prin fereastră, admir arzânda paletă de pe colina din față. Copacii au flăcări în frunze. Aurul se-mpurpurează, purpura se aurește, alături de un carnaval al nuanțelor de verde. Toate par să slujească una și aceeași ființă, zburlită și ordonată, stufoasă și sprintenă, scânteietoare: Zâna Ruginie.

De multă vreme încearcă privirea mea să străpungă secretul Zânei Ruginii. Din pădurea asupra căreia întârzie, mângâind-o, o vede cum răsare, râde, dispare, reapare, prefăcut somnolentă și triumfal goală. E ea, când înfoiere de fuste învârtejind simțurile, când finețe de țesături încețoșând spiritul. Zâna Ruginie există: se cuvine s-o adori iute. Sărbătoare petnru piele și suflet, simfonie în pragul orgiei, dezlănțuită veselie a gingășiilor, această suavă jubilare a tonurilor are ceva tulburător. Căci, curând, copacii vor fi negri, vor fi albi. Și eu mă voi gândi atunci la Zâna Ruginie, frumoasa mea învăluită. În capul meu, voi fi un mare pictor melancolic, plângându-și modelele inaccesibile.

Se zice: toamna, amurgul vieții. Dar dacă amurgul meu ar fi de ruginiul ăsta multiplu și seducător, cu zână de vis și păgână feerie, nu aș avea nimic de regretat, nici solstițiile mele, nici primăverile, nici verile mele. N-ar fi nimic. Iarna sunt ceilalți. E ceea ce-mi voi spune într-o zi când îmi va fi frig de mine.”

Marcel Moreau – Farmecul și groaza

Îți aminteşti?

image

Îți aminteşti de iepuraşul din manualul de Citire, dintr-una din clasele primare, căruia îi era frică de umbra lui?
Dar de Gheorghiță, cel căruia tatăl său, fierarul, îi arunca galbenii nemunciți în foc?
Sau poate de usa aceea cu urmele cuielor

Continuă să citești Îți aminteşti?

În dans…

Unu, doi, trei,

Unu, doi, trei…

Și uite cum ne-am prins în brațe… Pașii mei ating ușor podeaua, parcă zburând la câțiva centimetri deasupra ei. Pașii tăi mă urmăresc atent, să nu piardă vreo zvâcnire, să prindă ritmul, să îndiguiască fuga. Dansăm un dans al căprioarei vânate de lup. Sau poate al tigroaicei care se joacă cu prada ei. Iar ție îți place…

Continuă să citești În dans…

De la treizeci, pentru douăzeci…

Am trecut și de treizeci de ani…Am trecut de câțiva ani, e drept… 😉 Acum vreo zece, când mă uitam la femeile trecute de treizeci de ani, îmi părea că va mai dura o veșnicie până voi ajunge și eu acolo. Îmi dau seama acum că, deși mi se părea că sunt atât de evidente în comportamentele lor, previzibile în alegeri și atât de plicticoase în preocupări, nu știam nimic!!!

Continuă să citești De la treizeci, pentru douăzeci…

Despre căutări… (I)

Poți încerca să escaladezi oricâte vârfuri, poți alege cele mai aprige bătălii, poți să te arunci în necunoscutul oricăror teritorii, poți să cauți cele mai crunte confruntări în jungla urbană, atâta timp cât alegerile tale sunt determinate exclusiv de reacția pe care o aștepți din partea altora, de încercarea ta de a impresiona, de a smulge un zâmbet, un cuvânt, o atingere din partea celuilalt, nu te vei regăsi!

Nu te vei simți mai bun, mai aprig, mai curajos fără aprobarea celuilalt, dupa care tânjești…

Iar absența reacției așteptate, dorite, nu va face decât să-ți adâncească amărăciunea, să-ți piardă urmele în pustiul continuei căutări!

Hai, mai bine, să nu ieșim deloc din propria grădină, pentru o seară! Să ne așezăm pe iarbă și să mirosim vântul! Să nu mai căutăm privirea acompaniatoare a altuia nici măcar dintr-o fotografie! Să ne lăsăm capul odihnit pe perna mătăsoasă a ierbii și să ne îngânăm cu frunzele…

Scoate-ți pantofii umblați pe drumuri străine și atinge, cu vârfurile degetelor, roua propriilor dimineți! Iar, apoi, lasă-ți cărările să-ți aștearnă pașii, caută să-ți luminezi singur calea, cu felinarul propriei experiențe, nu te mai lăsa ghidat de frânturile de lumină pe care le cauți pe sub ușile închise ale altora…

Dă-ți, ție însuți, binecuvântarea!

Mama nu e substantiv

Da, viata ne poate invata, cu duritate, de multe ori, ca nu suntem nemuritori. Pana la a deveni noi insine parinti, trecem de la groaznica teama de abandon, de la anxietatea de separare din copilarie, la sentimentele ambivalente ale adolescentului care isi striga independenta deseori prin indepartare. Odata ce devenim parinti, parca ni se strange sufletul la gandul ca fragilitatea fiintei umane, in fata „intemperiilor” lumii, ar putea sa ne impiedice sa stam alaturi copiilor nostri cand acestia vor avea mai multa nevoie de noi…