Unu, doi, trei,

Unu, doi, trei…

Și uite cum ne-am prins în brațe… Pașii mei ating ușor podeaua, parcă zburând la câțiva centimetri deasupra ei. Pașii tăi mă urmăresc atent, să nu piardă vreo zvâcnire, să prindă ritmul, să îndiguiască fuga. Dansăm un dans al căprioarei vânate de lup. Sau poate al tigroaicei care se joacă cu prada ei. Iar ție îți place…

Unu, doi,

Unu, doi…

Parcă simt nevoia să încetinesc. Aleg să mă odihnesc pe umărul tău: e cald și puternic. Pașii mei se leagănă în ritmul pașilor tăi, parcă ar fi obosit să aibă inițiativa și așteaptă de la tine un semn. Orice semn… Mă strângi în brațe de parcă ai vrea să devenim unul. Pieptul tău mă protejează, dar parcă îmi ascunde și soarele de privire, lăsându-mi doar luna mincinoasă a claviculei tale. Iar mie îmi place…

Unu, doi,

Unu…

Mă arunci departe de tine. Mă prinzi de mână și mă aduci înapoi în ultimul moment, chiar atunci când simțeam că Eva a fost osândită să plece singură din Rai. Mă chemi zmucit la tine și aproape mi-e frică de goliciunea mea în ochii tăi. Mă cerți cu mișcări sacadate, îmi arunci mănușa despărțirii. Iar nouă ne plac duelurile…

Trei, patru,

Trei, patru, cinci…

Îmi dai târcoale. Mă alungi și mă chemi, îmi zâmbești și mă urăști printre dinți… Eu mă arunc în violetul rochiei mele și nu mai vreau să îți ghicesc pașii. Mă prefac obosită, mă las, cu o indiferență atent studiată, plictisită de capriciile tale. Ne urâm pentru rutina în care am intrat…

Unu, doi, trei, patru,

Unu, doi, trei, patru,

Imi place să dansez cu tine… Îmi place armonia, îmi place simetria provocărilor noastre. Tu îmi spui că ești prea obosit pentru dans, că să lăsăm scena altora… Eu mă îmbăt cu căldura ta, atât de cunoscută mie acum, și îmi place cum îți ghicesc fiecare mișcare. Tu pari liniștit în unduirea asta a noastră, îți odihnești mâna pe talia mea, te bucuri de ceea ce știi că ți se cuvine. Că doar am învățat să dansăm împreună!

Și, uite așa, ne lăsăm purtați de muzica dragostei noastre. Am schimbat pașii, am schimbat ritmul, chiar și vestimentația… Dar noi suntem aceiași de altădată: doi copii. Acum, însă, încercăm dansuri ale maturității. Ne descurcăm binișor. Și ne place…

În iubirea noastră, ca un dans, am crescut. Fiecare și unul pentru altul. Ne-am crescut pe noi și a crescut și ea, iubirea… Fără să știm, crezând uneori, cu infatuare, că nimeni, niciodată, nu a mai “dansat” așa, ca noi, am pășit pe cărări urmate și de alții. Doar că noi am avut înțelepciunea, răbdarea de a merge, poate, mai departe…

*        *       *

Orice relație de dragoste de lungă durată parcurge câteva etape: începem cu dulcea lună de miere, când parcă norii au coborât pe pământ special ca să putem noi păși, împreună, pe ei, atunci când tatonarea reciprocă e mai dulce decât mierea, când găsești în celălalt gânduri pe care nu le-ai avut niciodată, dar parcă le-ai căutat dintotdeauna…

Trecem, fără să ne dăm seama, la o perioadă de infatuare, cu așteptări înalte unul de la celălalt și de la relația noastră. Vrem totul, vrem repede, vrem să ne devorăm, parcă, dragostea și să ne lăsăm devorați de ea, neacceptând limitele…

Urmează deziluziile și adaptările reciproce, măsurarea pasului și a cuvântului, alegerea între ruptură și compromis, îmbrățisări înlăcrimate și deziluzionate îndepărtări.

Doar după acest purgatoriu, după această agonie ajungi să descoperi nu extazul, ci pacea securizantă a acceptării reciproce, punând primul pas în grădina dragostei mature. Abia acum, după atâtea tatonări și adaptări reciproce, poți auzi, în fine, și mângâietoarea melodie pe care ai ajuns să dansezi, alături de cel pe care l-ai dorit și ai luptat cu tine însăți să îl ai lângă tine.

P.S.: În materialul video de mai jos înlocuiți cuvântul „tango” cu „dragoste”… Ajungem la o definiție superbă…