Da, viata ne poate invata, cu duritate, de multe ori, ca nu suntem nemuritori. Pana la a deveni noi insine parinti, trecem de la groaznica teama de abandon, de la anxietatea de separare din copilarie, la sentimentele ambivalente ale adolescentului care isi striga independenta deseori prin indepartare. Odata ce devenim parinti, parca ni se strange sufletul la gandul ca fragilitatea fiintei umane, in fata „intemperiilor” lumii, ar putea sa ne impiedice sa stam alaturi copiilor nostri cand acestia vor avea mai multa nevoie de noi…