„Ai putea să lași în urmă tot ceea ce material ai acumulat, luând cu tine doar ceea ce ești, în căutarea a ceea ce ai putea fi?”
Acum un pic mai mult de un an, aceasta era întrebarea care mã mãcina… Nu întâmplãtor, pentru cã în scurt timp urma sã îmi rãspund cu un hotãrât DA, iar la încã ceva timp dupã sã fac ceea ce nu credeam cã voi face vreodatã: sã plec din România pentru a locui, definitiv cel mai probabil, într-o altã tarã.
Ai vrea să nu trebuiască nicicând să rămâi singur cu gândurile tale. Parcă te vezi, din nou, forțat să te strecori în cel mai întunecat colț al camerei tale, ghemuit, cu mâinile – scut de apărare deasupra capului, în lupta cu demonii care-ți bântuie mintea…
Nici nu mai știi când a început… Nu mai știi de ce… Știi doar că, de o eternitate, gândurile tale sunt primii tăi dușmani – și cei mai aprigi! În tăcerea asurzitoare a singurătății te simți aruncat în mijlocul haitei de lupi care-ți freamătă în minte. Acele fiare nemiloase care, seară de seară, te înșfacă și te devorează, pentru ca în noaptea următoare să o ia de la capăt… O continuă tortură demnă de un Atlas nesăbuit… care însă nu mai știe care i-a fost, cândva, vina…
Iar ziua… oh, ziua ești prizonierul privirilor nemiloase ale celorlalți, ostatic al criticii subînțelese a vorbelor lor, te simți când tolerat și compătimit pentru o boală misterioasă de care toată lumea se ferește, când judecat și țintuit de gesturile acuzatoare ascunse în oricare strângere de mână…
Gândurile… analizăm, comparăm, sintetizăm faptele de zi cu zi, facem judecăți de valoare, construim raționamente. Dar ce ne facem cînd acele raționamente nu (mai) sunt logice? Ce ne facem când, fără să vrem, devenim cel mai mare dușman al nostru, prin propriile gânduri?
“Cât despre mine, sunt un optimist."
Marcu Adriana
proză scurtă și căței
about life and much more
Know your limitations then defy them...
"Pentru un român care știe citi cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Caragiale
diplomația sentimentelor 