Copilul interior și imaginea de sine

În alergarea după satisfacerea nevoilor noastre sociale, ajungem deseori, să uităm că viața are și laturile sale relaxante, că nu totul se reduce la bani, statut, că nu toate acțiunile noastre trebuie să aibă un scop practic bine determinat.

În continuu parcă dorim mai mult, mai repede, mai sus… Ne lăsăm prinși în rat-race-ul aspirațiilor citadine, ajungem să ”ne distrăm doar cu ocazia paharului de ceva de la finalul unei zile încărcate. Am uitat că programul de lucru are o limită, pierdem din vedere nevoile celor dragi nouă, dar și pe ale noastre înșine, devenim absenți în relația cu cei care ne iubesc cel mai mult.

”Mai mult, mai bine, mai repede, mai…”

Parcă l-am luat la palme pe copilul de odinioară, care, întrebându-se: ” Ce o să mă fac atunci când o să fiu mare?”, nu și-a propus niciodată să ajungă să-și petreacă aproape toată ziua în doar două locuri: muncind la birou și dormind în pat, uitând să să se bucure de ceea ce îi place și i-a plăcut mereu, cu adevărat.

Înlocuim satisfacțiile gesturilor mici, pure, ale simplității copilăriei cu sofisticata căutare hedonistă a plăcerii adulte – o căutare fără sfârșit, alimentată consumerist… Iar când ne privim în oglindă, ne izbim de nemulțumire, dezaprobare, insatisfacție, de o imagine de sine deteriorată, în continuu nesatisfăcută, sau cu o față de comediant care, în mod dezolant, se străduiește să-și mascheze, prin zâmbetul devenit rictus, nemulțumirea.

Uităm că în noi a rămas copilul de odinioară, care, în continuare, și-ar dori atenția noastră… Îl negăm, refuzăm dialogul și, odată cu asta, ne păstrăm în conformismul ce ne alimentează continuu insatisfacția, inhibați și rigizi, având dificultăți în orice încercare de a ne relaxa cu adevărat, în a fi încrezători, în a acorda și primi afecțiune, în a ne bucura de viață!

Copilul interior există în fiecare dintre noi, se comportă și reacționează ca atare, este o instanță psihică plină de energie, de creativitate, cu dorințe ludice, reprezintă acea parte din noi care exprimă ”cele mai profunde nevoi de securitate, încredere, grijă din partea celorlalți, afecțiune și mângâiere”.

Copilul interior mai este, în același timp, și acea instanță psihică purtătoare a ”traumelor emoționale și a tuturor durerilor acumulate în copilărie; aici își au sediul sentimentele de insecuritate, singurătate, teamă, ostilitate, rușine și culpabilitate, sentimente ce pot fi actualizate la vârsta adultă.”

Primul pas pentru a ne crește stima de sine și a ne îmbunătăți calitatea vieții – cel puțin a vieții psihice – poate fi acela de a ne depăși atitudinea negativă față de copilul din noi. Să-i dăm voie să se exprime, să îl ascultăm cu atenție, să îi acordăm mângâierea de care poate are mare nevoie!

Majoritatea dintre noi are tendința de a trata copilul interior în același mod în care părinții noștri au știut să se comporte în copilăria noastră: dacă au fost excesiv de critici, și noi vom deveni, față de noi înșine excesiv de autocritici, mai ales față de impulsurile copilărești și iraționale. Dacă am fost neglijați, și noi tindem să neglijăm nevoile copilului interior…

” În cazul în care persoana a suferit abuzuri, ea va deveni autodistructivă sau abuzivă în relațiile cu ceilalți, iar dacă părinții au formulat interdicții legate de exprimarea și conștientizarea sentimentelor, subiectul va dezvolta tendința de a-și ignora și nega trăirile afective.”

Fără a da dreptul copilului din noi să se exprime, fără a răspunde nevoilor lui, fără conștientizarea și contracararea tuturor atitudinilor și comportamentelor parentale interiorizate care presupun critică excesivă, neglijare, abuzuri, negare a sentimentelor acestuia, nu vom putea construi o bună imagine de sine! E necesar să ne ameliorăm relația cu propriul Eu, să încetăm să negăm existența unei părți din noi înșine, să căutăm în mod autentic, constructiv să ne creștem sentimentul valorii personale!

Întoarce-te în tine, acolo unde este el, copilul interior, și înconjoară-l cu toată afecțiunea ta, dă-i toate lucrurile de care acesta, cu puritate, are nevoie și pe care numai tu i le poți oferi! Iar el, recunoscut și iubit, îți va reda scânteierea privirii, curajul descoperirii și căldura autenticității!

Dă-i voie să se exprime și obișnuiește-te să-ți spui, ție însuți/însăți:

Mă accept și cred în mine așa cum sunt.

Sunt o persoană de valoare. Nu am nevoie să mi-o dovedesc mereu.

Merit respectul celorlalți.

” Cred în posibilitățile mele de a reuși.

Nu e nevoie să fiu perfect pentru a merita dragostea celor din jur.

Sentimentele și dorințele mele sunt importante!

Sursa citate: Irina Holdevici, Ameliorarea performanțelor individuale prin tehnici de psihoterapie, Ed. Orizonturi, București, f.a..

Sursă fotografie: pixabay.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s