Fericirea mea

Ieri, în cabinet, am primit o întrebare care m-a făcut să simt o nevoie urgentă de a trage aer în piept:

Dar care-i fericirea ta?

Ce mă fericește pe mine? Răspunsul e simplu, rapid: familia mea. Dar nu e complet. Așa, ne-nuanțat, parcă nu cuprinde tot ce aș avea de spus. Așa că am pornit și eu la a realiza sarcina terapeutică pentru care cred că fiecare dintre noi, la un moment dat, ar fi util să își rezerve măcar zece minute.

Sunt fericită pentru că:

  • Respir – sunt îndrăgostită de viață! Sunt fericită că, în fiecare dimineață, îmi deschid ochii și mă bucur de un nou răsărit;
  • Gândesc – da, recunosc, uneori m-am gândit că poate mi-ar fi mai bine dacă nu aș mai vedea unele implicații ale lucrurilor cu care mă confrunt, ale reacțiilor altora, ale consecințelor unor alegeri. Dar, dacă trag linie, sigur e mai bine așa: sunt recunoscătoare că pot conștientiza, în sensul complet al cuvântului, viața! Și că pot anticipa evoluțiile – măcar o parte semnificativă dintre ele, care mă pot afecta pe mine sau pe cei apropiați mie. Sau pe cei mai îndepărtați…
  • Iubesc – nu oricine poate face asta! Sunt recunoscătoare pentru faptul că, atunci când mă gândesc la oamenii pe care îi iubesc, simt că mi se umple pieptul de fericire și nu mai am suficiente cuvinte, sau parcă sunt prea puțin sugestive, oricât de prețioase se vor, pentru a reda dragostea pe care o simt, pe care o am în viața mea;
  • Sunt iubită – și acceptată, luată ca atare, respectată! Cât de important este, pentru mine, mai ales în clipele de neliniște și nesiguranță, să simt sprijinul și afecțiunea necondiționată a familiei și prietenilor mei! Că e vorba de un cuvânt bun, de o atingere, de un zâmbet, de o critică din care se vede cât de mult le pasă…
  • Vreau! – E mare lucru să poți, dar și să vrei să faci lucruri, să cunoști oameni, să legi relații, să îți faci planuri… Imaginează-te în ipostaza celui care nu mai vrea nimic… sau cel puțin așa îi pare, că nu și mai dorește nimic…
  • Fac și ceea ce îmi place – cred că e mare lucru să faci și ceea ce îți place, nu numai ceea ce societatea face să trebuiască; și mă face foarte fericită și faptul că am o profesie în care mă regăsesc. Aș vrea să spun că eu am ales psihologia; dar, de fapt, cred că ne-am ales reciproc… 🙂
  • Am idei noi – La finalul unei zile, pe lângă sumarul lucrurilor pe care le-am făcut, am început să mă gândesc și la ideile noi pe care le-am avut în ziua respectivă; chiar încerc să îmi rezerv timpul de a le nota – s-a dovedit taaaaaaare util acest obicei;
  • Mă dezvolt – iar aici mă refer, în primul rând, la cunoașterea de sine. Nu mi-e comod, uneori, să admit că sunt lucruri pe care e preferabil să le schimb în ceea ce privește felul meu de a fi, să nu încetez niciodată să fac reglajele fine care mi-ar putea spori mulțumirea. E important, mereu, să îmi amintesc mie însămi că mi-am propus să nu renunț niciodată să merg pe drumul ăsta, către mine!
  • Mai pot să mă joc – că e vorba de jocul inițiat de copiii mei, de tatonările continue cu partenerul meu, de micile momente ludice ale fiecărei zile, încă mai pot să îmi dau voie să mă joc! Îmi spunea cineva, acum mulți ani ani, că cel mai mare pericol pentru un om e să ajungă într-o stare în care nu își mai dă voie să se joace și nu își mai dă voie să se bucure, ca un copil, de lucrurile simple din viață. Am ajuns să fiu de aceeași părere: în noi este și va rămâne mereu copilul interior, care își cere drepturile… Încerc să nu mă iau prea în serios și să îmi dau voie, din când în când, să mă joc; la propriu!
  • Eu și toți ai mei suntem sănătoși – consider o mare binecuvântare sănătatea. Poate părea un clișeu, dar și eu cred că, dacă ești sănătos, oricărei probleme ai avea, oricărei provocări ar trebui să îi faci față îi vei găsi o soluție!

Și mai sunt fericită pentru că lista asta o pot continua! Sunt fericită pentru fiecare moment al vieții mele, fie el vesel sau trist. Sunt fericită pentru că simt și gândesc, pentru că trăiesc! Și trăiesc alături de oameni care mă iubesc și mă respectă!

Încercați să vă scrieți propria listă a fericirii! A fericirii pe care o aveți, dar și a fericirii pe care vreți să o obțineți. Luați ca reper ceea ce e important pentru voi, valorile voastre, nevoile…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s