Am lăsat totul să mă schimbe. Orice persoană, ori întâmplare, orice vorbă. Un lucru însă l-am făcut sincer și pe dos decât mi s-a spus: am iubit mereu ca în ultima oră din viață, respingând vocea rațiunii.
Am iubit oamenii, le-am dăruit tot ce am avut mai bun și am susținut că nu am nevoie de nimic în schimb. Mi-am dat seama prea târziu cât de mult greșeam. Dacă nu ceream nimic, atunci de ce mă mai supăram când chiar nu primeam ceva?
Mi-e dor de copilul din mine care nu se temea să spună o prostie chiar dacă râdeau toți de el, care răspundea cu cea mai pură sinceritate oricărei întrebări, de parcă normele sociale nu existau, care se bucura de clipa prezentă fără grija zilei de mâine. Mi-e dor de momentele în care nimic nu mă speria și în care priveam totul prin lentilele roz ale iubirii cu care eram înconjurată.
“Cât despre mine, sunt un optimist."
iulie in doi
proză scurtă și căței
about life and much more
Know your limitations then defy them...
Am avut revelaţia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu niciun adevăr. Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esenţă, sediul lui nu e nici în ştiinţă, nici în filozofie, nici în artă.– Petre Țuțea
diplomația sentimentelor 