Ai vrea să nu trebuiască nicicând să rămâi singur cu gândurile tale. Parcă te vezi, din nou, forțat să te strecori în cel mai întunecat colț al camerei tale, ghemuit, cu mâinile – scut de apărare deasupra capului, în lupta cu demonii care-ți bântuie mintea…

Nici nu mai știi când a început… Nu mai știi de ce… Știi doar că, de o eternitate, gândurile tale sunt primii tăi dușmani – și cei mai aprigi! În tăcerea asurzitoare a singurătății te simți aruncat în mijlocul haitei de lupi care-ți freamătă în minte. Acele fiare nemiloase care, seară de seară, te înșfacă și te devorează, pentru ca în noaptea următoare să o ia de la capăt… O continuă tortură demnă de un Atlas nesăbuit… care însă nu mai știe care i-a fost, cândva, vina…

Iar ziua… oh, ziua ești prizonierul privirilor nemiloase ale celorlalți, ostatic al criticii subînțelese a vorbelor lor, te simți când tolerat și compătimit pentru o boală misterioasă de care toată lumea se ferește, când judecat și țintuit de gesturile acuzatoare ascunse în oricare strângere de mână…

Gândurile… analizăm, comparăm, sintetizăm faptele de zi cu zi, facem judecăți de valoare, construim raționamente. Dar ce ne facem cînd acele raționamente nu (mai) sunt logice? Ce ne facem când, fără să vrem, devenim cel mai mare dușman al nostru, prin propriile gânduri?

***

Stările negative precum anxietatea, depresia sau mânia sunt determinate, menținute și, de cele mai multe ori, chiar exacerbate de modul nostru distorsionat de gândire.

De multe ori, asistând la propriul spectacol trist al pierderii de sine în pesimism și gândire negativă, ne ambiționăm și pornim într-o cursă nebunească menită să ne ducă la o hedonistă regăsire de sine. Fără să vrem, trecem dintr-o extremă în alta, pierzându-ne pe noi înșine, de fapt, în gândurile noastre fantomatice. Uneori, poți avea impresia că te găsești într-o sală plină de oglinzi care distorsionează: oriunde ai privi, parcă vezi o hilară imagine a celui care ai fost cândva. Ajungi să te întrebi dacă ai fost, de fapt, vreodată, acel cineva pe care îl cauți cu disperare…

***

Soluția: da, există! Trebuie să indentifici distorsiunile din propriul mod de gândire (da, exact, despre asta e vorba, despre erori de logică!!!) și apoi să modifici felul în care alegi gândești despre tine și lume, dar printr-un mod de gândire realist! Nu excesiv de pozitiv și, implicit, din păcate, pur utopic!!!

Distorsionările cognitive sporesc vulnerabilitatea noastră la evenimente negative de viață, determinând interpretări exagerate și, deseori, catastrofizante ale celor din urmă.

Există mai multe niveluri la care funcționează cognițiile cu caracter negativ, iar la nivelul de bază se află gândurile negative automate. Acestea se declanșează spontan, au un caracter credibil și sunt direct legate de stările negative și de comportamentele disfuncționale. Cel mai adesea gândurile negative automate sunt false. La baza apariției lor stau, în fapt, schemele cognitive de bază, convingerile negative elaborate încă din copilărie și întărite, apoi, de-a lungul dezvoltării, prin interacțiuni cu persoane semnificative din viața noastră. Acestea au un caracter generalizat, rigid, absolutist, fiind dificil de modificat… Dar nu imposibil!!!

Ideea principală de la care pornim este următoarea: stările noastre emoționale sunt rezultatul modului în care interpretăm un eveniment : nu evenimentul în sine ne afectează, ci modul în care alegem să gândim despre acesta!!! Modificarea interpretării va schimba și starea afectivă!!!

Vă “provoc” să identificăm, fiecare, în ce măsură permitem apariția și menținerea distorsiunilor cognitive în propriul mod de gândire. În acest scop, iată o listă a principalelor astfel de erori de logică identificate în literatura de specialitate (după I. Holdevici, Tratat de psihoterapie cognitiv – comportamentală, Ed. Trei, București, 2009):

• Gândirea dihotomică – de tip “alb-negru“,“totul sau nimic“

De exemplu, un student care a căzut la un examen consideră că a ratat întreaga sesiune.

• Suprageneralizarea – un eveniment negativ singular conduce la un model generalizat și repetitiv de gândire negativă (“am numai ghinioane“)

• Etichetarea – pornind de la o greșeală oarecare, persoana își adresează ei înșiși sau celorlalți etichete negative (“sunt un prost“,“sunt un ratat“,“el e un ticălos“ etc.)

• Imperativele categorice – persoana interpretează evenimentele în termeni absolutiști, lipsiți de realism, care exprimă dorințele sale și nu realitatea obiectivă (“El trebuie neapărat să mă iubească și să se comporte așa cum doresc eu“)

• Personalizarea – persoana ]și atribuie o vină disproporționată pentru producerea unor evenimente negative, igorând contribuția altor factori la producerea evenimentului (“Este numai vina mea că fiii mei au divorțat)

• Citirea gândurilor – persoana consideră că știe ce gândește o altă persoană fără a avea suficiente date în sprijinul convingerilro sale (“Ea crede că sunt un ratat“)

• Ghicirea viitorului – subiectul prevede un final neativ pentru un eveniment, fără a avea suficiente dovezi pentru aceasta (“Sigur voi rata promovarea“)

• Catastrofizarea – un eveniment negativ, care s-a petrecut sau se va petrece, este considerat nu numai neplăcut, ci teribil, îngrozitor, de nesuportat (“Va fi îngrozitor dacă voi cădea la examen“)

• Ignorarea pozitivului – persoana desconsideră toate succesele personale sau ale celorlalți, considerând că acestea nu sunt importante (“Oricine ar fi putut face acest lucru“)

• Filtrarea negativă – este o distorsionare negativă asemănătoare cu cea precedentă și presupune focalizarea exclusiv pe evenimente cu conținut negativ (un scriitor care a primit nouă recenzii pozitive se va concentra doar asupra celei de-a zecea, în care este criticat)

• Judecata afectivă – persoana interpretează datele realității prin prisma trăirilor sale emoționale (“Dacă mie mi-e frică să zbor cu avionul, atunci înseamnă că este foarte periculos să zbori cu avionul“)

• Blamarea – persoana îi consideră pe cilalți vinovați în exclusivitate pentru problemele și eșecurile sale (“Numai din cauza părinților mei am ajuns așa“)

• Realizarea unor comparații inechitabile – persoana interpreteaă evenimentele conform unor standarde nerealiste care iau în calcul numai persoane care au performanțe superioare lui (“Are rezultate la olimpiade mai bune decât mine.)

• Orientarea plină de regrete către trecut – persoana își concentrează atenția asupra acelor lucruri pe care ar fi trebuit să le facă mai bine în trecut, în loc să se concentreze asupra prezentului și viitorului (repetarea obsesivă a lui “nu ar fi trebuit să fi spus/făcut asta“)

• Orientarea “ce ar fi dacă? “ – persoana își adresează sau adresează celorlalți tot felul de întrebări în legătură cu evenimentele negative care s-ar putea întâmpla și nu este niciodată satisfăcut de răspunsuri (“ce ar fi dacă voi leșina și îmi voi pierde autocontrolul? “)

• Orientarea centrată exclusiv pe evaluare: persoana îi judecă permanent pe ceilalți și pe sine însuși în termeni extremi (similar gândirii dihotomice – “bun- rău“,“valoros – lipsit de valoare“,“eu nu învăț suficient de bine la facultate“,“nu sunt un sportive suficient de valoros“)

• Respingerea contraargumentelor – persoana respinge toate argumentele care contrazic gândurile și convingerile sale negative (o persoană care crede că nu este frumoasă va respinge orice dovadă legată de faptul că are o înfățișare agreabilă).

Majoritatea dintre noi, independent de nivelul de inteligență sau gradul de cultură, “comitem“ astfel de erori de gândire în vața noastră de zi cu zi. Unele gânduri negative pot fi chiar adevărate… Important este să identificăm, cu realism, dovezile care vin (sau nu!!!!) în sprijinul lor. Identificarea modelului de distorsionări cognitive realizate mai frecvent este necesară pentru punerea în practică a celor mai bune strategii de contracarare a acestora.

Aștept cu interes răspunsurile voastre la provocarea lansată, inclusiv pe mail – diplomatiasentimentelor@gmail.com

Cu bine!