De ce ar trebui mereu să mă judec dacă mă gândesc mai întâi la mine și abia apoi la un altul? De ce ar trebui ca, în mod „politicos”, să îmi amân mereu dorințele pentru a da voie ușii să se închidă în fața mea? De ce să-mi fie frică să râd înainte ca un altul să râdă, de teama plânsului despre care de prea mult timp mi s-a spus că pândește de după colț?
De ce ar trebui să ne mulțumim doar cu bucuria altuia, și pe a noastră să o trăim mai rar, mai puțin, mai pe ascuns?!?
M-am căutat! M-am căutat în cărți, în amintirile din copilărie, în iubirea alor mei, în povestirile prietenilor, în bârfele ne-prietenilor, în lucrurile cele mari și în cele mici, în singurătate și în vuietul mulțimii. Am găsit bucățele din mine, le-am recunoscut pe toate, dar parcă ceva tot lipsea…
Am alergat înapoi în mine, să mai scotocesc după vreun cercel rătăcit, după decența pierdută pe sub vreo mobilă… Am șters praful de pe gânduri, am râs de naivitatea jurnalelor de odinioară, m-am rușinat de înverșunarea mizelor mici! Dar parcă ceva tot lipsea…
Am ales să mă abandonez căutarilor mele. M-am căutat până când și căutarea a obosit și a renunțat să mai iasă din casă! Mi-a zis să ies la plimbare, că a venit primăvara și pe strada noastră… Și m-am oprit, cumva cu uimire: nu mai caut!
Am luat la mână toate piesele de mine pe care le-am găsit și încerc să le dau o nouă formă, un sens in plus! Am învățat să îmi fac, din gânduri, chiar și mici piese de schimb! Mi-am construit chiar și un nou aparat de bucurat primăvara!
Nu mă mai caut! Nu vreau ca viața mea să rămână doar o căutare!
Acum MĂ CREEZ!
proză scurtă și căței
about life and much more
Know your limitations then defy them...
"Pentru un român care știe citi cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Caragiale
Cabal in Kabul
I love bitterballen so much... I married a Dutchman.
diplomația sentimentelor 