„Nefericirea este mult mai usor de exprimat decat fericirea. Amaraciunea ne face constienti de propria noastra existenta, chiar daca aceasta se manifesta sub forma unui monstruos egoism: durerea mea este unica, nervul care tresare este al meu si al nimanui altcuiva.

Dar fericirea ne anihileaza: ne pierdem identitatea.

Cuvintele care descriu iubirea omeneasca au fost folosite de sfinti pentru a infatisa viziunea lor despre Dumnezeu, de aceea cred ca am putea recurge la ideea de rugaciune, de meditatie, de contemplatie pentru a sugera intensitatea iubirii fata de o femeie. Asemenea sfintilor, ne abandonam amintirile, si ratiunea, si intelectul si ne pierdem propria identitate, noche oscura, iar din cand in cand suntem rasplatiti cu un sentiment de liniste. Iubirea insasi a fost descrisa ca o moarte, iar indragostitii au avut parte uneori si de putina liniste.

Ce ciudat sa ma trezesc scriind aceste fraze de parca as iubi, cand, de fapt, urasc. Uneori nu-mi recunosc propriile ganduri. Ce stiu eu despre expresii ca „noapte obscura” sau despre cel care se roaga si nu stie decat o singura rugaciune? Eu le-am mostenit, asta-i tot, ca un sot care, dupa decesul sotiei, a ramas cu lucrurile ei inutile, haine femeiesti, parfumuri, cosmeticale…

Si totusi a existat aceasta pace…”

Graham Greene – Sfarsitul unei iubiri