Orice relaţie are momentele ei dificile, poate perioade mai grele, în care planetele care cândva parcă s-au aliniat ca noi doi să fim împreună s-au re-aranjat într-o formă războinică… După ce focul arzător al pasiunii de început s-a mai potolit, iar drumul în doi a prins forma concretă a unei relaţii stabile, chiar a unei căsnicii, apare un moment în care poate, fără motive concrete…

– începi să ai îndoieli în privinţa relaţiei;

– nu te mai simţi în siguranţă, apreciat;

– eziţi să iţi mai exprimi ideile;

– tinzi să nu te mai implici în luarea deciziilor, lăsând celuilalt responsabilitatea tuturor hotărârilor;

– chiar simţi că nu mai eşti în stare să iei decizii de unul singur, chiar şi în domenii care te privesc exclusiv;

– în tot ceea ce faci te întrebi, aproape cu teamă, ce părere ar avea celălalt despre prestaţia ta;

– te întrebi cât oare un om extraordinar, precum cel de lângă tine, va mai găsi de cuvinţa să stea lângă cineva aşa cum eşti tu…

– începi să te temi că cel iubit te va răni, doar pentru ca ţi-ai pus sufletul în mana lui;

– nu mai eşti dispus să îi povesteşti celuilalt despre satisfacţiile sau neplăcerile tale cotidiene, de teamă că vei fi judecat;

– parcă nu mai eşti tu, parcă nu te mai recunoşti în felul în care ajungi să te comporţi atunci când e şi el/ea în preajmă;

– realizezi că te-ai îndepărtat de tot restul lumii, de toţi prietenii tăi; – un sentiment de singurătate şi gol începe să se facă resimţit;

– te gândeşti că tu eşti de vină pentru orice neîmplinire a voastră, pentru orice lucru, oricât de mărunt ar fi;

– alungi momentele de apropiere romantică şi investeşti foarte mult în imaginea ireproşabilă a unui cuplu perfect;

– te surprinzi că, deşi nu eşti de acord cu ideile celuilalt, eviţi să te exprimi…

– sau, din contră, deşi ai putea fi de acord cu spusele sale, parcă nu te poţi abţine de la a-l contrazice;

– iţi asumi toate sarcinile grele ale traiului în comun, degrevându-l pe celalalt de responsabilităţi, dar îi porţi ranchiună pentru asta;

– parcă nu te mai satisface nimic din ce şi cum face sau spune, mereu gaseşti cusururi şi parcă nu te mai poţi bucura…

Dacă resimţi oricare dintre aceste lucruri, e momentul să ai o discuţie serioasă… cu tine insuţi/insăţi!

Gândurile şi comportamentele noastre de azi sunt produse ale nenumaratelor experienţe acumulate, fie din familie, din felul în care am fost crescuţi, din oricare relaţie semnificativă pe care am avut-o de-a lungul vieţii. Multe dintre reacţiile noastre de azi pot avea motive pe care nici măcar nu le putem cu uşurinţă conştientiza. Uneori ai senzaţia că te-ai comutat, involuntar, pe „pilot automat”. Uneori ţi se pare că retrăieşti, far săra sa vrei şi chiar exagerat,  temerile din copilărie, ale tale sau ale părintelui de care ai fost mai apropiat… Sunt elemente care, deşi nu (mai) ţin de partea conştientă a psihicului nostru, influenţează determinant felul în care simţim, acţionăm şi reacţionăm!

Vă invităm să ne impărtaşiţi preocupările voastre pe această temă, fie prin comentarii, fie prin mail la diplomatiasentimentelor@gmail.com

VA URMA!