„Iubești, desigur, dar ai, oare, o temeinică experiență a urii? Fără de asta, iubirea ta e îndoielnică.
Tot așa cum ura iți e mediocră, dacă e palidă ori nulă viața ta amoroasă. Adevărul, profunzimea unui sentiment – ale unei pasiuni – se hrănesc din opusul lui. Nu te încrede celor uniform buni sau răi. Abonați la viciu ori la virtute, sfârșesc prin a fi aidoma cu profesioniștii unuia ori celeilalte. Se urâțesc pe potriva elanurilor care-i inspiră. Supunerea lor la automatisme mi-i îndepărtează. N-aș putea să-i conving vreodată că iertarea ofenselor și gustul răzbunării își trag frumusețea din coexistența lor, în unic izvor. Papa știe mai multe despre Dumnezeu decât despre om. Ignoră cât de necesară ne e, pentru a fi cu ardoare noi înșine, libera violență a emoțiilor noastre. Solidare, ba chiar complementare, febrele noastre înceteaza să mai fie contradictorii. Nimic nu le mai opune, nu le propune arbitrajului (…). Suntem ceea ce fac din noi forțele puternice ale firii noastre. Și suntem „preferați” de aceea dintre pulsiunile noastre care se va fi arătat mai dreaptă, mai bine adaptată progresului nostru interior, ca suveranitate și calitate.
Verbul care te-a pătruns cu o asemenea forță nu e un înțelept. Va fi vreodată? Istoriceste vorbind, el e sângele tău, lacrimile, bucuriile, excesele, căderile. E cu adevărat toate astea, sacralizat de tine, așadar indegradabil. Vei putea să tot visezi la înțelepciune, va țâșni rechemându-te la ordine, ordinea lui, contraordine ori dezordine (…).”

M. Moreau – „Farmecul si groaza. Oscilari”