De câte ori, în relațiile noastre (de fapt mai degrabă la finalul lor), nu am auzit cuvintele astea?! Eu – de multe ori! De prea multe ori!
Cum adică – o pauză?!?
Da, o pauză! Vreau câteva luni în care să mă regăsesc… Simt că relația noastră are nevoie de o pauză! Am vorbit și cu X (prietena aia bună a ei, cu care tot ieșea în ultima vreme) – asta e cea mai bună soluție ca să ne salvăm relația!
Da, așa a fost… Avea nevoie de o pauză, definitivă. Nu am reușit să vorbim noi doi, nu ne-am asumat responsabilitatea asupra noastră, am fugit! Ea a fugit, eu am lăsat-o!
Chiar și acum mă mint pe mine! Și eu am fugit… Umilit de propriile-mi gânduri despre în ce ar putea consta pauza (de fapt, mereu am suspectat că era un pauz), am fugit de dialog, am fugit de mine, am fugit de ea. Am preferat sa mă îmbăt de nefericire și să mă hrănesc cu orgoliul amar, consolându-mă, și eu, în pauza mea.
Acum sunt pe un nou drum: o altă Ea, un alt Eu, o altă relație. Și, încă dinainte de a o găsi pe Ea, am început să mă tem de spectrul sumbru al pauzei. Am ajuns să îmi fie frică de pauză, să mă simt terorizat de apropierea ei inevitabilă, ca un blestem…
PAUZĂ!!!
Am ajuns la fundul sacului și m-am hotărât să nu mai lupt cu pauzele. Am ales, de data asta, să le observ, să le trăiesc, să le provoc și să le mint…
În căutările mele, am găsit chiar o modalitate să ne împrietenim, să fac din pauză cu adevărat aliatul meu. Acum cer eu pauza, iar Ea știe că și ea poate să o ceară: de la început am stabilit asta! De la primul norișor pe cerul legăturii noastre, am vorbit despre pauză. Nu am mai așteptat-o să vină, am ieșit în întâmpinarea ei!
Și, ce să vezi: pauza, vechea mea prietenă, a fost atât de suprinsă încât s-a așezat pe colțul mesei mele și m-a ascultat… Mi-a ascultat condițiile:
Te accept, dar în condițiile mele! Te chem eu, nu trebuie să mai îmi spargi ușa! Te voi chema de fiecare dată când nu voi găsi o soluție pentru supărarea dintre mine și Ea! Chiar o să o rog (nu, o să o pun să îmi promită) și pe Ea că te va chema! Imediat!
Și Pauza a fost de acord! Chiar s-a ținut de cuvânt! Și noi am respectat promisiunea! Am chemat-o și ea a venit. Am chemat-o de mai multe ori decât credeam atunci, la început.
Acum Pauza e prietena noastră. O cerem de fiecare dată când unul dintre noi (de obicei amândoi) nu mai reușește să-și stăvilească supărarea, când ajungem să vrem să ne lovim, cu vorbe și nu numai… Și, mai nou, imediat înainte de a începe prăpădul! E bine așa…
Știm, amândoi, că Pauza asta are, acum, nevoie ca noi să îi respectăm regulile. Le-am stabilit împreună:
- Fără cuvinte ultimative !
Când unul dintre noi solicită o pauză, celălalt își asumă acceptarea. Un simplu OK e suficient. Atât! Nicio altă discuție, niciun alt cuvânt nu va mai fi rostit. Fără a da sau a cere explicații, fără riposte amenințătoare, ultimative. Intrăm în pauză! Totul se suspendă!
- Cel care a cerut pauza pleacă imediat !
… pleacă imediat din cameră sau, dacă se poate, din casă.
Uneori nu pot să fac asta, că ne găsim să ne vină să ne strângem de gât în mașină, de regulă pe drumul către socri! Atunci nu mai vorbim deloc pentru un timp.
Pauza noastră durează cam o oră, plus-minus cinci minute. Atât stă la noi! Dacă durează mai mult, Ea se va simți abandonată. Dacă durează mai puțin, nu am timp destul să mă calmez. Am învățat să stăm departe unul de celalalt pe toată durata pauzei; evităm să ne întoarcem mai devreme.
- Întoarce-te întotdeauna când expiră timpul !
Dacă nu te întorci, situația se va înrăutăți. E evident! Și dacă cel care rămâne acasă se găsește să plece, ca să nu fie regăsit la finalul pauzei, e la fel de nasol!
- Nu te apropia de alcool în timpul pauzei !
Chiar și o bere ajută furia să crească! Devine tot mai greu să te mai controlezi și… degeaba ai luat pauza!
- Nu continua, nici în gând, șirul lung al reproșurilor!
Dacă voi continua să mă concentrez doar asupra reluării tuturor motivelor care m-au făcut să îmi ies din pepeni din cauza ei, e clar că nu am cum să mă liniștesc! Din acest motiv, nici cu prietenii nu mă văd când sunt în pauză! Și nici Ea nu mă toacă de față cu prietenele ei! Sau cu maică-sa! Sau, mai rău, cu mama!!!
Cu cei care ne sunt apropiați mereu avem tendința de a ne plânge… și de a o zugrăvi pe cea care ne-a rănit ca pe inamicul numărul unu al lumii, nu numai al nostru!
Nu e cazul ca în pauză să ne exersăm și ducem la un nou nivel, superior, acuzațiile urlate în timpul conflictului.
Plus că, apoi, când noi ne vom fi împăcat deja, mama ei nu o să uite nicicum cât de urât s-a purtat ăla cu fetița ei! Și uite așa Ea m-a făcut pe mine să apar ca un diavol, dar și-a îngreunat și ea viața…
Am aflat – și practicat – cel mai bun lucru de făcut în timpul pauzei: orice formă de exercițiu fizic. Bine, nu chiar orice formă!!! 😉 Plimbă-te, aleargă! Activitatea fizică te distrage și te ajută să eliberezi o parte din tensiunea acumulată în timpul conflictului.
- Asigură-te că sunteți amândoi pregătiți să suspendați pauza !
O întreb dacă e gata să revenim la discuția noastră dificilă. Dacă nu, stabilim cât timp vrem să mai dureze pauza… Cu termen asumat!
Și nici eu nu ezit să îi spun dacă nu mă simt încă pregătit să continuăm pe tema dureroasă. Dar ne și asigurăm că nu ascundem nimic în dulap și nici sub covor!
Așa a ajuns pauza să fie aliata mea! Și a Ei! E ceea ce, uneori, chiar ne salvează relația. Am văzut asta…
“El”
diplomația sentimentelor 