Farului și felinarului sufletului meu…

Rătăcind printre gânduri sinistre ajunsesem să nu mai văd pădurea de copaci și să mă simt mai pierdută ca niciodată. Chinurile regăsirii interioare m-au purtat însă pe cărări nebătătorite ale înțelepciunii…

Luminița de la capătul tunelului, farul de la malul mării, felinarul de pe străduța lăturalnică – pot să îi numesc oricum pe camarazii mei, care sunt pentru mine, cea de azi, mai mult decât pot exprima în cuvinte și, totodată, cei din fântâna cărora m-am adăpat cu răbdare, liniște și iubire.

Voi, oameni virtuoși, oameni frumoși și iubitori, m-ați primit în inimile voastre mari cât cerul și mi-ați dat apartamentul de lux. Pereții plini cu sfaturi scrijelite de însăși experiența voastră, tavanul colorat de lacrimile voastre de dor, suferință și bucurie mi-au arătat că nu sunt singură, că nu sunt urâtă, că nu sunt respinsă.

Toate ideile nebune care au făcut cărări șerpuite în lanul de maci din inima mea și-au găsit îndreptarea odată ce v-am văzut și întâlnit. Mi-ați luminat cărărea cea bună și mi-ați călăuzit pașii pe covorul ei roșu, ca viața mea să fie mai bună decât a voastră.

Mi-ați acordat timp de reflecție, un umăr de plâns, o glumă de râs și după-amiezi de bună dispoziție, de fapt, atât de multe încât mai bine nu le spun, de teamă să nu uit ceva…

Lumina voastră o simt pe trupul meu ca pe un văl de înțelepciune și răbdare, dar mai ales de fericire și iubire. Nu pot să vă mulțumesc altfel decât dăruindu-vă un loc în loja sufletului meu și scriindu-vă cât de mult vă iubesc și vă respect. Dar știați asta deja, nu-i așa?

Vă îmbrățișează cu infinit amor,

„Alexandra”