Am fost cinică! Am citit Altfel… și totuși Alice cu detașare ca și cum nimic nu mă atingea. Eram mulțumită că pot citi, că pot înțelege, că mă pot bucura de realitate și de cei dragi. Am privit-o pe Alice Howland ca pe o ghinionistă și am citit trei sferturi din carte cu aceeași pasivitate pe care o manifest când trec pe lângă cerșetorii despre care știu că-și fumează banii obținuți din mila și prostirea muncitorilor onești.

Eram lângă Alice cu mintea, dar nu cu sufletul. Probabil am preluat din starea ei de mie-nu-mi-se-poate-întâmpla-asta după ce a aflat că are un început precoce de Alzheimer. Apoi am simțit-o! Am simțit rușinea! Am realizat prea târziu cât am fost de insensibilă! Deja o pierdusem pe Alice! Deja nu mai era ea însăși, ea – mama, soția, bunica, profesoara și cercetătoarea eminentă de la Harvard dispăruseră! Toate amintirile se ștergeau din mintea…